POESÍA RUMANA: ANGI MELANIA CRISTEA

Presentamos como parte de la Muestra de Poesía Rumana Actual preparada por el poeta George Nina Elian una muestra de la poeta rumana Angi Melania Cristeva

 

 

 

UN  SONIDO  DE  XILÓFONO

 

así parece ser el mundo con las paredes exteriores

pintadas

por aquí el óleo fluye como una culebra

almas de un solo tímpano

huelen a fracaso a algas marinas a carnada

a balance entre los muertos/océano entre los vivos

el tiempo con los brazos llenos de naranjas

desaparece en la pradera donde relinchan caballos color borgoña

 

segundos galopando sienten el viento

en la cara

se dan contra el muro de la orgía de los sonidos que tocan un único instrumento

me pongo de rodillas con los codos

sobre fragmentos de meteoritos

acaricio la canción iluminada

con los dedos calientes pegados al xilófono

como si entre el cielo y el electoplasma del último amor

se abrieran fallas inundadas de lava

bajo la que aprendes a respirar

 

Traducción del rumano:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

CÂNTEC  LA  XILOFON

 

așa pare lumea cu pereții vopsiți

în exterior

aici uleiul se scurge ca un șarpe de apă

suflete cu un singur timpan

miros a ratare a iarbă-de-mare a nadă

a balans între morți/ocean între vii

timpul cu brațele pline de portocale

se pierde în lunca unde nechează cai

conabii

 

secunde în galop iau aerul

în plex

se izbesc de orgia sunetelor care cântă la un singur instrument

mă așez în genunchi cu coatele

lipite de fragmente de meteoriți

pipăi cântecul iluminat

cu degetele lipite de xilofon fierbinți

parcă între cer și ectoplasma ultimei iubiri

s-ar deschide falii inundate de lavă

sub care înveți să respiri

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

s l a l o m

 

Te-am şuierat printr-o mie

de guri de canal,

poezie!

Cu picioare invizibile, cuvinte-omizi

mi-au atins miocardul.

Aşa am înţeles că numai

printre poeţi poţi bea în singurătate.

Seri cu gheare de lilieci

scrijelesc pe epidermă.

Poetul trăieşte ca un microcip.

 

Traducción del rumano:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

s l a l o m

 

En mil alcantarillas

te silbé,

¡poesía!

Con piernas invisibles, las palabras-orugas

tocaron mi miocardio.

Así fue como entendí que solo

entre poetas se puede beber en soledad.

Noches con garras de murciélago

arañan la epidermis.

El poeta vive como un microchip.

 

i n c i z i e

 

dragul meu cel care inspiri dioxid pe o planetă de dinozauri

ce tund iarba

nu trăi agăţat de frânghii!

azi eşti sus pe parapeţii lumii dar

sufletul îţi este ghemuit într-o cavernă unde aerul

scuipă precum şerpii peste orizont

adună secundele şi împarte-le cu femeia care şi-a pus

silicoane

printr-o dragoste scurtă ca o incizie

timpul este acum doar o şenilă plină cu explozibil

de aceea încearcă să stingi stele pătrate doar de pe scara

luminatorului

dar nu atinge cu piciorul fitilul lu

 

i n c i s i ó n

 

cariño que inspiras dióxido en un planeta poblado por dinosaurios

que cortan el césped

¡no vivas colgando de cuerdas!

hoy estás arriba en los parapetos del mundo pero

tu alma está en cuclillas en una cueva donde el aire

escupe más allá del horizonte como las serpientes

¡recoge los segundos y compártelos con la mujer que se hizo

aumento de pecho

a través de un amor corto como una incisión!

ahora el tiempo es solo ruedas de tanque llenas de explosivo

por eso ¡intenta apagar estrellas cuadradas solo en la escalera

del tragaluz!

pero ¡no toques con la pierna el fusible lu!

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

 LOS  DECIMALES  DE  LA  LUNA

 

con mil caballos

puedes comprar una escalera al cielo

pero el silencio con voz de grillo

no puedes tacharlo

mientras estás sentado junto a la ventana ovala del horizonte

golpeando las espuelas contra las olas de la hierba

 

¿cuántos segundos duermen en la torre de vigilancia del campo de trigo

rengos de la infinita “o” u de la

interminable “a”?

cuento las estrellas que enmarcan el cielo

donde se baña la luna redonda como un decimal

 

amores de filigrana se apagarán

y nosotros romperemos el fósfor de los segundos

acariciando la melena de las palabras

que flota alrededor de mis hombros

 

respiro el gusto a sal blanca

en luna llena

/sepia de los mares estrellados/

¿quién hundirá su destino?

¿quién anclará cerca de la orilla el vapor de la noche?

 

Traducción del rumano:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

ZECIMALELE   LUNII

 

cu o mie de cai

poți cumpăra o scară spre cer

dar liniștea cu glas de greier

nu o poți hașura

stând la fereastra ovală a orizontului

cu pintenii înfipți în talazul ierbii

 

câte secunde dorm în lanul de veghe

șchioape de infinitul “o” sau de

interminabilul “a”?

număr stelele care înrămează bolta

unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală

vor apune iubiri în filigran

iar noi vom sparge fosforul secundelor

mângâind coama cuvintelor

ce îmi flutură peste umeri

 

respir sarea albă

pe lună plină

/sepie a mărilor înstelate/

cine își va îneca sorții

cine aburul nopții îl va ancora lângă mal?

 

 

h u e s o s   d e   f ó s f o r o

 

vivo en el corazón de la serpiente

que se oye latir como un péndulo

con manecillas que silban

esos veranos con las colas de lagartos se

pegan a mis manos

alucinantemente puedo cruzar los mares

del mundo de huesos de fósforo

los caballos de la llanura escupen

vapores de sal más allá del umbral del mundo

las muertes se camuflaron como membrillos

y huelen a luces y saben a

caracoles aplastados en las tragaluces

 

Traducción del rumano:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

o a s e   d e   f o s f o r

 

locuiesc în inima şarpelui

care bate cu limbile sâsâind

precum un pendul

verile acelea cu cozi de guşteri mi se lipesc de palme

halucinant pot străbate mările

lumii cu oase de fosfor

cai ai câmpiei scuipă

peste pragul lumii aburi de sare

morţile s-au deghizat în gutui

miros a lumini şi au gust de

melci striviţi pe luminatoare

 

SENTIMENTE  DE  AER

 

peste mal de Dunăre câinii stau tolăniți

în fața crâșmei cu soarele după-amiezii în ceafă

s-a contaminat de verde lumea aceasta care trăieşte silențios

prin orașe oameni pestriți rup afișe

lipite de stâlpi cu morți dispăruți

 

deasupra acestui oraş cu femei trupeșe zboară berze

nici n-ai bănui că aici războiul a săpat tranșee în carne

riduri aspre în obrajii luminoși

ca niște trandafiri de Kladovo

 

aerul se magnetizase devenise un fel de front

unde umbra mea se culca pe umbra ta/ spin de apă/

ți-am întins mâinile pline de polen

să bei mierea de aer pe malul stâng al Dunarii trandafiriu

 

se culca pe umbră ta/spin de apă/

ți-am întins mâinile pline de polen

să bei miere de aer pe malul stâng al Dunării trandafiriu

 

 

SENTIMIENTOS  DE  AIRE

 

en la otra orilla del Danubio los perros yacen

frente a la muleta mientras que el sol del mediodía calienta sus cabezas

esta gente que vive silenciosamente se contagió de verde

en lad ciudades personas moteadas rompen de los postes

los carteles sobre los muertos desaparecidos

 

sobre esta ciudad con mujeres rechonchas vuelan cigüeñas

ni siquiera sospechaste que la guerra cavó aquí trincheras en la carne

arrugas profundas en las mejillas brillantes

como las rosas de Kladovo

 

el aire se había magnetizado se había convertido en una especie de frente

donde mi sombra se acostaba sobre tu sombra/ espina de agua/

tendí hacia ti mis manos llenas de polen

para que tú puedas beber la miel en la rosada orilla izquierda del Danubio

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

 SEGUNDOS  BLANCOS

 

en aquel invierno la nieve había invadido la ciudad

de las estrellas blancas la nieve caía verde sobre los abetos

mi corazón pulsaba rojo como

la sangre de los caballos matados bajo la tormenta

el vapor de mi amor se había congelado

por miedo a perder mi alma

multiplicada en segundos

como si a través de una simple respiración

la luna hubiera podido deslizarse en el lago

y tú el tan vivo te hubieras derretido

en la melena del tiempo a ningún lugar

 

con manos calientes bebí una nueva porción de soledad

/membrillo redondo plenamente fragante/

acaricié las herraduras de tus palabras

e inhalé con avidez las sílabas

¡recuerda! las horas rodaron en la nieve

cada vez más lentamente y con ojos de lince

 

ese invierno nos amamos en la nieve

extraños los copos se congelaban en nuestras mejillas

te enseñé a mantener los ojos abiertos siempre que oigas el tintineo de una palabra

y morder la cálida nevada del mundo

 

Traducción al español:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

 SECUNDE  ALBE

 

în iarna aceea zăpada cotropise orașul

stele albe ningeau verde peste brazi

inima mea pulsa roșie ca

sângele cailor uciși în nămeți

îmi înghețase aburul dragostei

de teamă să nu-mi pierd sufletul multiplicat în secunde

ca și cum luna ar putea să alunece

în lac dintr-o respirație

iar tu ai te-ai topi în coama timpului

atât de viu spre niciunde

 

cu palme fierbinți am băut încă o porție

de singurătate

/gutuie rotundă parfumată deplin/

ți-am mângâiat potcoava cuvintelor

și am tras cu sete silabe în piept

ține minte orele s-au rostogolit în zăpadă

cu ochi de lincși tot mai lent

 

în iarna aceea ne-am iubit în zăpadă

fulgii ne înghețau stranii pe obraz

te-am învățat să ții ochii deschiși la orice clinchet de cuvânt

să muști din a lumii caldă ninsoare

 

 

 

 

 

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

¡SOBREVIVO!

 

era un verano con naranjos y un gato obeso

llevabas gafas y una gorra roja

desde entonces te dije que la vida tiene decenas de miles de curvas

¡Darie, no te olvides* que los síndromes de abstinencia contienen momentos largos como los años!

 

tú te reíste como en la feria de chicas** y dijiste que estaba loca

o que mi canilla todavía estaba apoyada contra la luna

entre nosotros el tiempo silba como una serpiente rayada

dime: ¿cuántos segundos ha escupido desde entonces en la hierba?

 

¿qué vas a hacer cuando en el retrovisor izquierdo

verás la puesta del sol/ la bandada de grullas/ la sal marina?

te preguntaré de nuevo: ¿cómo te va en la autopista?

me responderás: ¡sobrevivo! y estacionarás en otro carril

 

* ¡Darie, no te olvides! – expresión-impulso utilizada por el personaje principal (Darie) de la novela “Descalzo” del escritor rumano Zaharia Stancu y entrada en el lenguaje común (n. tr.)

** la feria de chicas – fiesta popular tradicional rumana organizada anualmente y en la que los jóvenes eligen a sus futuras esposas (n. tr.)

 

Traducción al español:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

SUPRAVIEȚUIESC

 

era vară cu portocali și o pisică obeză

purtai ochelari și o șapcă roșie peste freză

ți-am spus de atunci că viața are n-șpe mii de viraje

să nu uiți, Darie, că sunt clipe cât anii în sevraje

 

tu ai râs ca la târgul de fete și ai spus că-s nebună

ori că încă mai am fluierul piciorului sprijinit de lună

timpul între noi sâsâie ca un șarpe vărgat

spune-mi, de atunci câte secunde în iarbă a scuipat?

 

ce vei face când în oglinda din stânga retrovizoare

vei zări asfințitul/ stol de cocori/ sare de mare

te voi întreba din nou cum o mai duci pe autostradă

supraviețuiesc îmi vei răspunde şi vei trage pe altă bandă

 

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

VERANO  CON  DIENTES  DE  LEÓN

 

los sonidos del verano se abren senderos hacia el río

en madrigueras tejones felices duermen acostados en ilusiones

¿quién cava bajo la sombra de un árbol florecido

mientras el caballo del tiempo me tira al suelo?

serpientes brillantes fluyen de los avellanos hasta el charco

¿puedo seguir bebiendo mi silencio como un ciervo

que gira sus cuernos hasta el cielo

abriendo sus ojos a la luz?

 

hongos crecidos después de la lluvia tiñen

de rojo vivo la yerba

avellano, temo que no te rompas cuando relampaguea

como una señal de la existencia de las muertes y los amores

del cielo y la tierra

del camino y la oscuridad

y el veneno dulcifica las nubes

 

momentos rotos aullan de amarga sed

dientes de león tiemblan sobre el destino en la mesa con gente viva

sigo corriendo entre las piedras de un río

y la lluvia fluye sobre mis pechos

¿aún encanta el verano a los dientes de león en el claro?

 

Traducción al español:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

  VARĂ  CU  PĂPĂDII

 

sunetele verii sapă poteci înspre râu

dorm în vizuini bursuci mulțumiți pe iluzii

cine sapă la umbra unui pom în floare

când timpul mă zvârle din șa?

din aluni se scurg șerpi lucioși până lângă ochiul de apă

tulbure

pot să îmi mai beau liniștea ca un cerb

rotindu-mi coarnele înspre cer

cu ochii deschişi spre lumină?

 

ciuperci răsărite după ploi colorează

iarba într-un roșu crud

mă tem, alunule, să nu te frângi atunci când fulgeră

a morți și a iubiri

a cer și a pămant

a drum și a întuneric

iar otrava însiropeaza norii

 

clipele deșirate mugesc de o amară sete

se scutură păpădii peste destin la masa cu vii

încă alerg printre pietrele unui râu

cu ploaia șiroindu-mi pe sâni

mai descântă vara în luminiș păpădii?

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

INSPIRACIONES

 

¡Respira! me dijo el ángel de la montaña,

pero el aire, como una serpiente oxidada, se escondió en una cueva.

Las estalagmitas del silencio me convirtieron en un sabio; a partir de hoy

tengo la libertad negra de los murciélagos.

 

Cuelgo mi suerte en las paredes mojadas y bebo la humedad de los principios del tiempo. Las horas se diluyen como si Dios se sentara

en el tímpano cóncavo del mundo y esculpiera de una manera brutal el rostro de cada segundo.

 

Aspiro a la orden de Dios desde la cima de una montaña viva

que comparte con el cielo la última hostia consagrada.

 

Traducción al español:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

INSPIRAȚII

 

Respiră! mi-a spus îngerul muntelui,

dar aerul, ca un şarpe oxidat, s-a ascuns într-o peşteră.

Stalagmitele tăcerii m-au înţelepţit; de astăzi

am libertatea murgă a liliecilor.

 

Îmi agăţ soarta de pereţii jilavi şi sorb umezeala lumii dintâi.

Orele se diluează ca şi cum Dumnezeu s-ar aşeza

pe timpanul concav al lumii şi ar ciopli brutal fiecare secundă.

 

Aspir ordinea lui Dumnezeu de pe un munte viu

ce împarte ultima cuminecătură cu cerul.

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

 LA  CIUDAD  DE  DONDE  VIENES

 

tiene calles sin pavimento yo tengo

mis tacones en las manos como si tuviera tu alma grabada

en una blanca única noche

los vapores del río se expanden por los callejones

como lenguas de serpientes que disfrutan  de un crepúsculo

el día vuela en planeador

entre nosotros los árboles del mundo están en silencio infinitamente

 

las horas corren sobre el asfalto

todo huele locamente a guerra y muertos

en los techos ronronean gatos esbeltos

en tus manos mi corazón deja su sangre sus años y su destino.

 

Traducción al español:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

 ORAŞUL  DE  UNDE  VII

 

are străzi nepavate îmi țin

tocurile în maini cum aș ține sufletul tău

gravat

într-o albă singură noapte

aburul râului se întinde pe alei

ca niște limbi de șarpe degustând un asfințit

ziua se dă cu parapanta

între noi doi arborii lumii tac infinit

 

orele se scurg pe asfalt

miroase zurliu a război și a morți

pe acoperișuri pisici zvelte torc

în mâinile tale inima mea se golește de sânge de ani și de sorți.

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

INVIERNO  LOCO

 

neva como en Piteşti blanco blanco blanco

pájaros negros se caen de las cajas de ceniza la mancha de la palma se sonrojó amargamente

bebo té como galletas y releo a Pushkin

la ciudad patina zigzagueando

todos los perros blancos en mí ladran

a uno que escribe poemas

sobre el destino con las esquinas rotas/ palabras vivas locas/

 

neva sobre la boca de alcantarilla

envuelto en papeles el muñeco de nieve

rompe palabras rojas remojadas en vino caliente

las melenas de las nubes se empañan

mientras el sol es un esqueleto

al que se pegan copos de nieve brillantes como cuchillas de acero

es el invierno que me gusta

con flecos amarillos colgando del cielo

y el alma de carámbanos pintado en lo efímero

 

Traducción del rumano:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

IARNĂ  ZURLIE

 

ninge ca la Pitești dalb dalb dalb

cad păsări negre din cutii de scrum

pata din palme s-a înroșit amar

beau ceai cu biscuiți și recitesc Pușkin

orașul patinează în zigzag

latră toți câinii albi din mine

pe unul care scrie poezii

despre soarta ruptă-n colțuri/cuvinte vii zurlii/

 

ninge pe gura de canal

înfășurat în ziare omul de omăt

frânge cuvinte roșii înmuiate în vin cald

se aburește coama norilor

iar soarele este un schelet

de care fulgi se prind lucioși ca lame de oțel

e iarna care îmi place mie

cu franjuri galbeni atârnați de cer

iar sufletul de țurțuri pictat în efemer

 

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

NIEVA  EN  POSTĂVARU *

 

como dos polímeros nos sentamos en la condición de la ciudad llevada a la pista de patinaje

luces fluorescentes seducen la ciudad

en las bibliotecas son presentados furiosamente millares de libros

bebo café y verso libre y te ofrezco

la sed de la montaña de sal **

tú te deslogueas de una ilusión me escribes

utopías

eres un poeta jodidamente bueno en una ciudad monopolizada

 

luego te sientas en el banco tricolor

el servicio médico de emergencia recuperó otra víctima

la carretera nacional 1 está libre

nieva en Postăvaru

los perros esperan la eutanasia

la ciudad ladra apolíticamente

tu amor polimeriza el hilado

de la poesía

que dibujo como carnada

superhinchable

 

mientras vuelco cada contenedor

al borde del universo cerca de

la noche polar

 

* Las montañas de Postăvaru – grupo montañoso de los Cárpatos Orientales (Rumania)

** el título de un libro de teatro de Marin Sorescu

 

Traducción del rumano:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

NINGE  PE  POSTĂVARU

 

ca doi polimeri ne așezăm în starea orașului dus la patinoar

lumini fluorescente seduc orașul

prin biblioteci se lansează cu furie

o maree de cărți

beau cafea cu vers alb și-ți întind

setea muntelui de sare

tu te deloghezi dintr-o iluzie îmi scrii

utopii

ești al naibii de poet într-un oraș monopolizat

 

apoi te așezi pe banca tricoloră

pe încă unul l-a ridicat Smurd-ul

este liber pe DN 1

ninge pe Postăvaru

câinii așteaptă eutanasierea

orașul latră apolitic

dragostea ta polimerizează firul

poeziei

pe care o desenez gen nadă

supergonflabilă

 

în timp ce răstorn fiecare container

la margine de univers aproape de

noaptea polară

 

 

Angi Melania CRISTEA Angi Melania Cristea

 

POEMA  CON  HOJAS  AL  VIENTO

 

cariño, hojas secas van y vienen por los callejones

huele a versos descargados del cielo por los ateos

en la torre las campanas suenan largamente como una serpiente de viento

llevo entre las palmas la luz/ anhelo grabado en duras palabras/

lagartos saltan del follaje/ sílabas de nuestro mundo interior

me estoy poniendo la ansiedad como un zapato silencios surgidos de la lluvia

 

dicen que el mundo comienza como un vuelo de grullas

que llevan en sus alas otoños hojas lunáticas y nubes

en las colinas se extendió la herrumbre esculpo en la madera de los pinos el sentido de la vida

espero que el alma blanca de la mañana  vuelva su rostro hacia la luna blancamente loca

cariño, hay amores que arden en la hierba viva de las horas

 

Traducere în limba spaniolă:

Costel Drejoi (George Nina Elian)

 

POEZIE  CU  FRUNZE  ÎN  VÂNT

 

dragule frunze arămii se scurg pe alei

miroase a versuri uploadate din cer

de atei

bat clopotele în turn prelung ca un șarpe de vânt

port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/

sar gușteri din frunziș/silabe ale lumii din noi

îmi încalț neliniștea tăceri răsărite din ploi

 

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori

cu toamne pe aripi cu frunze demente și nori

rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieții

aștept să se răsucească sufletul alb al dimineții

cu fața spre luna de toamnă alb de zurlie

dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

 

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*